În rândurile ce urmează recomand câteva tehnici de realizare a texturii unui frunziș, a unui foliaj.
Această tehnică, o putem aplica ca detaliere, după ce s-au parcurs pașii descriși în subcapitolul A și B, și se materializează, în concret prin stropirea cu ajutorul pensulei, periuței de dinți, spray, pensule chinezești, cu părul mai lung, și alte instrumente de acest fel, în aria destinată frunzișului. Este de subliniat faptul că stropii sunt diferiți ca formă și mărime, în funcție de natura instrumentului folosit, și aici fantezia dvs. joacă un rol deosebit! În acest sens este de dorit să încercați aceste instrumente, înainte de a le folosi pe lucrare, și să alegeți pe cel ce corespunde așteptărilor dvs.
Există două variante a acestei tehnici a stropirii, și-n amândouă cazurile trebuie să vă asigurați protecția suprafețelor vecine de stropii rebeli. Protecția se poate realiza în mai multe moduri: cu hârtie (șervețele, prosoape de hârtie, etc.); când zonele de protejat sunt neregulate, mai mici relativ, e mult mai eficientă metoda scutului de apă, cum o denumesc eu; cu o sticluța de spray, sau cu o pensulă curată, stropiți bine zona de protejat. Rezultatul e, că stropii rebeli cad în zona udă care disipează pigmentul de culoare, până la neutralizare; dacă socotiți că nu e suficient, puteți ridica urma cu hârtie absobantă sau cu o bucățică de țesătură textilă curată.
Revenind la tehnicile de stropire, când doriți ca marginile frunzelor să fie mai ferme , faceți stropirea pe o suprafață mai uscată, cu trei, patru stropiri succesive, începând cu culorile mai luminoase, deschise, și finalizând în crescendo ca intesitate a culorii, până la cele mai întunecate și mai intense. Personal, prefer a doua variantă, în care stropirea se face tot pe suprafață uscată, dar, întâi stropesc cu apă curată apoi cu culoare; când stropii de culoare vin în contact cu stropii de apă, bineînțeles , aleatoriu,aceștia fuzionează cu apa spontan, dând forme cu valoare plastică mai mare, ce sugerează bine viața frunzișului, naturalețea foliajului. Se repetă aceste operații până obțineți imaginea dorită. Bineînțeles nu e de dorit supraîncărcarea cu pigmenți, mai ales cei mai intenși, întrucât are ca efect bronzarea culorii. Culoarea suprasaturată are reflexii metalice ce cotrazic transparența culorii de aquarelă și dă un aspect de culoare impură, greoaie.
Cu riscul de a mă repeta, în orice compoziție, atenție la prezervarea albului hârtiei pentru zonele luminate, ce sprijină contrastele, subliniază viața, ritmul compoziției și nu în ultimul rând, subliniază volumul, a treia dimensiune.
Puteți observa cele descrise aici în lucrări de pe www.vasilepopescu.com ,din albumul TRECEREA, Pasing of Time ( POT) :Toamna de bronz, Primele raze, Primăvara la Mediaș, în care aceste tehnici au fost dominante.
O altă tehnică, învățată din pictura chineză, privind redarea foliajului, mai ales recomandabilă, când dorim realizarea unei atmosfere de mister, de inefabil, de liniște și armonie, este legată tot de tehnica fundamentală, ud pe ud.
Având hârtia pregătită, o udăm, după cum am arătat în articolele precedente, și aplicăm cu pensula rotundă, culoarea in pete mari în suprafețele destinate foliajului. Ca-n toate cazurile,trebuie gândit din-nainte raportul de culori cu care vom lucra, funcție de sentimentul , mesajul ce dorim să-l creem privitorului; după ce hârtia începe să se usuce, tot cu pensula ,sugerăm detaliile arborilor, ramurior, practic la începutul penultimului cilu al apei( vezi articolele precedente); în ultimul ciclu al apei se stropește cu stropi ceva mai mari, din aceași gamă de culori dar mai intense și-n cotrast cu nuanțele de bază folosite. De exemplu pe o dominantă de verde smarald, viridian, putem stropi cu albastru de ceruleum, încălzit cu o părere de verde.
Sunt de reținut observațiile:-petele de culoare de bază, să nu fie uniforme sub aspectul valorii pentru că se estompează volumul, expresivitatea frunzișului;
-atenție la prezervarea spațiilor destinate luminii, fară de care compoziția va suferi în mod cronicȘ
Stropii ce se aplică în final, practic sunt niște puncte de culoare cu un rol din cele mai importante, rol verificat în practică. Împrumutul acesta, este tot din pictura tradițională chineză, care socotea punctul , un element important al desenului, alături de linie, balansul vid/plin, etc. Am observat că aceste puncte, aplicate unde trebuie , măresc dinamismul lucrării, prospețimea și vioiciunea compoziției. De multe ori, aplicate în redarea frunzișului, le percep a avea și valori ce aparțin sunetului, asemănător onomatopeelor din expresia literară, și subliniază valoare luminii din compoziție.
Acestă tehnică se poate urmării în același album TRECEREA (POT), în lucrările “Mal de Târnavă”, “Silueta Burgului” (1,2,3) și “Toamnă pe Târnavă”.