Pentru un răspuns e necesar a afla unde s-a născut. În nici un înscris nu aflăm exact de unde a răsărit întâia oară aceasta tehnică a artelor plastice.
Din cele studiate de mine, cred că locul de naștere este China antică, unde pe la 1300 Î.H. se scria despre “tehnici”. Pictura în China antică era “arta celestă”, și după cum știm, ea se referea la pigmenți ce se dizolvau în apă și care acum e numită “pictura tradițional chineză”. Primele performanțe au început cu tușul. Sub puternica influență a budismului, mai ales a ramurei ZEN, ce propovăduia simplitatea în toate, erau reușite acele lucrări care conțineau cele mai multe tonuri de gri, care de fapt dăruiau lucrării adâncimea celei de a treia dimensiune. Apoi, au urmat culorile.
Fără a intra in detalii, trebuie recunoscut aportul adus de pictura tradițional chineză la patrimoniul picturii universale, mai ales privind atributele unei compoziții:
- echilibrul, realizat prin aplicarea teoriei “vidului și plinului”
- folosirea semnăturii și sigiliului pictorului, ca elemente de echilibrare a compoziției
- mesajul lucrării, subliniat în mod obligatoriu pentru o lucrare, pentru a fi socotită completă, printr-o cugetare filozofică sau un poem, caligrafiate în perimetrul lucrării, caligrafia fiind ea însăși o artă.
Deducem că acești antici admirau sincretismul artelor, iar asta cu mult înaintea altora.
În contrast, pictura Europeană s-a distins cu minunatele fresce ce-au deschis o cale spre o pictură diferită de cea asiatică, la fel de valoroasă, și care a marcat semnificativ pictura mondială.
Legat de aquarelă, denumire data de Europa probabil în Italia, din latinescul aqua, e cunoscută in lumea anglo-saxonă ca "transparent watercolor", ce-o delimitează față de "watercolor", ce include celelalte tehnici "de apă", cum ar fi tempera, guașa, acrilicele, etc.
În opinia mea, prima valorificare la un nivel de vârf al aquarelelor a reușit-o Turner, care, cred că a și determinat o accelerare a “lansării” aquarelei ca tehnică majoră în artele plastice, în primul rând în imperiul britanic, unde s-a format o anumită "școală" a aquarelei, puțin diferită de cea franceză de exemplu.
O dezvoltare intensă o are aquarela în SUA, unde prin evoluția istorică, dar mai ales prin pragmatismul și deschiderea către nou, s-au produs “sinteze” cu contribuții britanice, chineze, japoneze și altele, cu totul remarcabile, prin artiștii ce-au emigrat în acest spațiu. Aceast lucru explică marii aquareliști apăruți aici, școala americană, materialele noi create pentru această tehnică, un sistem organizatoric al aquareliștilor fără egal în lume, cu o varietate de publicații de specialitate de o bogăție aparte.
Ce atrage oamenii spre această tehnică?
Trebuie să delimităm ceea ce ”simțim” de ceea ce “știm”, și ceea ce știu doar inițiații, pentru a încropi un răspuns mulțumitor. Ceea ce dă sporul, spectaculozitatea, spontanietatea, efectele surprinzătoare, gingășia și totodată profunzimea aquarelei este APA, element atât de comun dar fără de care nu ar fi posibilă existența noastră, și despre care puțin cunosc că posedă calități unice, neîntâlnite la alte “substanțe”: se dilată la frig, cunoaște trei forme de manifestare, dar cea mai mare calitate a ei este că e vie. Da, e vie, reacționează la cuvintele spuse de noi, și deci la sentimentele ce i le purtăm (vedeți studiile lui Masaro Emoto, Mahmoud Hussain și alții).
Inițiații știu că-n vremurile de început ale planetei existau doua ținuturi: KU al apei, aparținea Tatălui Ceresc, și MU al uscatului, ce aparținea Mamei Terestre (Geea, Gaia, Tera). Aceasta apă, cu toate minunățiile ei, poartă culoarea care ne bucură ochii și sufletul; ea, dacă o cunoaștem cu adevărat, și simte c-o iubim, ne ajută fundamental în cunoașterea acestei arte. Acest lucru este esențial pentru cine dorește performanțâ in aquarelă, ocolită ca tehnicaă de mulți pentru că e mai dificilă. Dacă la pictura în ulei mai poți reveni cu culoare spre corectare, fiind opacă, la aquarelă nu se poate proceda așa, culorile fiind transparente. Trebuie cunoscută bine apa, ca mediu extraordinar, suportul pe care pictezi, culoarea și tehnicile ce să-ți permită să exprimi deplin, propriul univers pictural. “Dificultatea” acestei tehnici este pe deplin recompensata, și chiar mai mult, de spectaculozitatea efectelor, ce numai apa le poate realiza, prin calitățile ei excepționale ce activează transparența si mirajul culorii. Și cum cea ce cuprinde apa e mult mai mult decât ceea ce numim uscat (nu uitați, corpul uman conține cca. 80% apă), miracolele aquarelei sunt nesfârșite, ca și studiul ce-l cere, spre a fi binevoitoare și generoasă cu artistul. Cere cunoașterea apei, a culorii, a suportului și nu în ultimul rând, al tehnicilor de abordare a elementelor amintite mai înainte.